Purtător de cuvânt: Asistent medical coordonator spital As.Pop Gabriela
Tel: 0754-596273
Fax: 0261-863105
Email: [email protected]
În relaţia cu presa, conducerea spitalului sau purtătorul de cuvânt comunică informaţii de interes public prin interviuri solicitate de presă, prin conferinţe de presă organizate unde sunt furnizate informaţii de interes public din oficiu şi la cererea ziariştilor, precum şi prin comunicatele de presă emise de către conducerea spitalului sau purtătorul de cuvânt şi postate pe site-ul instituţiei www.spitalcarei.ro.
Interviurile în cadrul spitalului vor fi acordate de către managerul spitalului, purtătorul de cuvânt sau alte persoane desemnate de către managerul spitalului, cu respectarea drepturilor pacientului, drepturilor copilului și demnităţii umane, astfel:
Accesul în Spitalul Municipal Carei se face doar de către reprezentanții mass-media care dețin acreditare în termen de valabilitate, permanentă sau provizorie, pe baza legitimației de serviciu și a documentului de identitate, precum și cu acordul managerului spitalului.
Reprezentanţii mass-media au obligaţia de a se prezenta la punctele de acces ale spitalului pentru identificare. Agentul de pază al unităţii sanitare va solicita cartea de identitate şi/sau legitimaţia de serviciu. Agentul de pază va anunţa purtătorul de cuvânt de prezenţa reprezentanţilor mass-media în incinta spitalului.
Purtătorul de cuvânt va anunța managerul privind prezența reprezentanților presei în spital și scopul prezenței în unitate. Accesul în unitatea sanitară se face cu acordul managerului.
Pe toata durata deplasarii în incinta spitalului, reprezentanții mass-media vor fi însoțiți de purtătorul de cuvânt sau de persoana desemnată de manager ,vor fi conduși in sala de ședințe unde purtatorul de cuvânt va raspunde la întrebările adresate.
Reprezentanții mass-media pot filma în spital numai în spațiile pentru care managerul și-a exprimat acordul în mod explicit, iar intervievarea pacienților sau filmarea acestora se poate face numai în conditiile legii.
Pentru evenimente medicale deosebite (accidente colective , calamitati, accidente rutiere, accidente de munca, accidente casnice, etc.), reprezentanții mass-media vor avea acces in spital pe intrarea stabilita in Planul alb al institutiei și vor fi primiți in locul stabilit.Informațiile solicitate vor fi comunicate de medicul coordonator al celulei de criză sau de înlocuitorul acestuia, numai dupa înștiințarea prealabilă a managerului și cu acordul acestuia.
Declarațiile vor fi date in acelasi timp pentru toti reprezentanții mass-media.
Reprezentanţii mass-media vor avea acces mai larg în cadru unităţii sanitare în următoarele situaţii:
- când însoţesc o delegaţie oficială, cu acordul acesteia;
- însoţiţi de managerul spitalului şi/sau alt membru al Comitetului Director, desemnat de managerul spitalului.